SUA și țări europene pregătesc o intervenție militară în Libia. Care este ținta

SUA și țări europene pregătesc o intervenție militară în Libia. Care este ținta
Publicat: 26/01/2016, 22:04

Potrivit cotidianului The New York Times, Departamentul american al Apărării a intensificat operațiunile pentru colectarea de informații despre pozițiile teroriste din Libia, în contextul în care Administrația Barack Obama ar vrea să deschidă un nou front împotriva organizației fundamentaliste sunnite, după intervențiile militare în Irak și Siria.

Oficiali din cadrul Administrației SUA citați de NYT au declarat că operațiunile militare în Libia ar putea începe în câteva săptămâni, cu sprijinul unor aliați europeni precum Marea Britanie, Franța și Italia.

În Libia domnește anarhia după înlăturarea regimului Muammar Kadhafi, în 2011. Națiunile Unite au încercat să convingă principalele forțe politice rivale să alcătuiască un guvern de uniune națională, dar Parlamentul libian a respins luni inițiativa.

Haosul a facilitat instalarea în regiunea Sirt, începând din 2014, a rețelei teroriste Stat Islamic, activă și în Siria, Irak, nordul Egiptului și sudul Afganistanului.

Generalul Joseph Dunford, șeful Statului Major Interarme al armatei americane, a declarat zilele trecute că Pentagonul intenționează să lanseze „operațiuni decisive” împotriva pozițiilor din Libia ale rețelei teroriste Stat Islamic. Potrivit serviciilor secrete occidentale, în nordul Libiei sunt circa 3.000 de militanți ai organizației fundamentaliste sunnite.

Generalul Dunford a explicat că este necesară o operațiune militară, cel mai probabil limitată la raiduri aeriene, pentru a opri răspândirea teroriștilor în țări precum Tunisia și Egipt.

Gilles de Kerchove, coordonatorul UE pentru combaterea terorismului, avertiza recent că, pe fondul operațiunilor antiteroriste din Irak și Siria, liderii organizației fundamentaliste Stat Islamic s-ar putea stabili în Libia.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Simion explică modul în care va oferi românilor apartamente ieftine
Mutu și-a băgat soția la înaintare! Masculilor le-a stat ”ceasul” chiar în buza mării: și-a...
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
„S-a umplut paharul”. Ungaria reacționează furios la acuzațiile Poloniei: „Mult timp am tolerat provocările”
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat...
Anca Țurcașiu, ipostază senzuală la plajă! Are 53 de ani, dar i-a fascinat pe toți...
Accidentul din Pantelimon: Momentul în care șoferul vinovat fuge după ce a spulberat doi copii,...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Laura Cosoi a născut! Numele deosebit pe care vedeta i l-a pus celei de a...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
Nicolás Maduro a câştigat alegerile prezidenţiale din Venezuela
Cum au MIGRAT de fapt OAMENII ANTICI? Aceștia ar fi AJUNS până în...
Devine obligatoriu peste tot în România. A venit ordinul direct de la Guvern
Românii care trebuie să-și verifice cardurile. Se dau banii de la stat
Când începe Asia Express – Drumul Zeilor. Premiera sezonului 7 aduce patru ediții consecutive
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
De ce a murit, de fapt, Sinead O'Connor? Certificatul de deces a fost făcut public...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Murasaki Shikibu, autoarea uneia dintre cele mai mari opere ale literaturii japoneze, considerate a fi...